Despre noi

Prin certificarea în conformitate cu standardul EPC garantăm clienților noștri că ouăle pe care le producem și le distribuim îndeplinesc prevederile celor mai exigente standarde legale, atât în privința siguranței, cât și a calității.

Un viitor sustenabil și sănătos prin produse de calitate superioară

Ferma de creștere găini ouătoare deținută de Avicola Cataloi este împărțită în mai multe hale și are suficient spațiu astfel încât să putem spune despre găini că sunt nestresate. Este o fermă modernă, la standarde europene, care permite creșterea găinilor la sol.

Centrul de sortare și ambalare ouă este dotat cu unul din cele mai performante echipamente, care are încorporată o tehnologie modernă de manipulare a acestora.

Valorile care ne ghidează activitatea

Verificăm cu rigurozitate trasabilitatea furajului, calitatea acestuia și componentele lui. Nu folosim materii prime modificate genetic, nici aditivi sau hormoni.

Suntem preocupați permanent să investim în tehnologie, să evoluăm și să asigurăm o dezvoltare durabilă companiei Avicola Cataloi.

Un alt aspect pentru care suntem preferați de clienții noștri este că găinile ouătoare sunt crescute la sol, în hale mari, curate și acoperite.

Fermă modernă

Centru de ambalare

Personal calificat

10 ani dedicați producției de ouă

Avicola Cataloi este preferată de multe companii din România, precum și de mari lanțuri de magazine deoarece garantăm calitatea prin faptul că acoperim întregul lanț de producție: deținem ferme pentru producția de ouă, fabrică de nutrețuri combinate și unul dintre cele mai mari și mai moderne centre de ambalare din țară.